Protetica pe implanturi

Protezarea dinților pe implanturi este o procedură larg răspândită în stomatologia modernă. Tehnologiile în dezvoltare intensă de realizare a lucrărilor protetice, apariția unor materiale noi cu o bună compatibilitate între ele și reconstrucția dinților pierduți fără afectarea celor vecini permit obținerea unor indicatori înalți de estetică și funcționalitate chiar și în edentația totală.

Fixarea protezei pe implant este rezultatul final al intervenției de implantare (inserarea în țesuturile osoase ale maxilarului a unor rădăcini dentare artificiale din titan). Pe implanturi pot fi montate proteze de orice tip.

Tipuri de protezare pe implanturi

Montarea protezei cu sprijin pe implant presupune tipuri diferite pentru fiecare caz clinic:

1. Protezarea fixă reprezintă montarea unor lucrări protetice fixe, potrivite atât pentru încărcarea imediată, cât și pentru cea amânată. Prin această metodă se înlocuiește orice număr de dinți pierduți.
2. Protezarea mobilă se folosește cel mai des în tratamentul pacienților vârstnici cu pierderea completă a dinților, când nu există posibilitatea montării unei lucrări fixe din cauza costului ridicat, iar purtarea unei proteze mobile obișnuite nu este dorită. Principalele dezavantaje ale acestor sisteme sunt reparațiile frecvente și înlocuirea la fiecare cinci-zece ani, ceea ce nu permite obținerea pe deplin a unei restaurări eficiente a dinților.
3. Sistemele condiționat-mobile sunt greu de încadrat într-o categorie separată, dar stomatologii numesc condiționat-mobile protezele care se montează cu ajutorul unor elemente de fixare specializate – bonturi multi-unit: pacientul nu le poate scoate singur, dar medicul o poate face dacă este necesară repararea sau înlocuirea lor.

Metode de inserare a implanturilor

Implantarea urmată de protezarea dinților pe implanturi se poate realiza prin diferite metode:

1. Implantarea în două etape (clasică). Implantul este inserat în osul maxilar, iar gingia de deasupra se suturează. Protezarea are loc după integrarea completă a rădăcinii artificiale.
2. Implantarea într-o singură etapă presupune încărcarea imediată. Adesea această metodă este folosită în pierderea completă a dinților, după protocolul de tratament „All-on-4” și „All-on-6”. Sau la reconstrucția unui singur dinte.
3. Implantarea imediată (implantarea expres), în care tija din titan se inserează direct în alveolă după extracția dintelui.

Protezarea pe implanturi în edentația totală

Edentația totală se tratează prin intervenția numită implantare completă. În acest caz, cu ajutorul lucrărilor protetice se restaurează complet arcada dentară a maxilarului sau a mandibulei. 

Există mai multe tehnologii de protezare completă:

1. Inserarea a până la paisprezece implanturi dentare pe o arcadă, cu montarea câte unei coroane pe fiecare dintre ele;
2. Metoda „All-on-4” și „All-on-6”, când lucrarea protetică se fixează pe patru sau șase implanturi.

Montarea protezelor complete se poate face cu fixare pe bară (unirea tuturor protezelor printr-o bară și fixarea lor), cu fixare sferică (cu ajutorul bonturilor sferice), prin cimentare (pe ciment dentar) și prin înșurubare.

Tipuri de proteze cu sprijin pe implanturi.

1. Coroane. Se folosesc în principal în protezarea fixă, pentru restaurarea unui singur dinte. Coroana se unește cu implantul prin intermediul bontului și se fixează pe acesta.
2. Puntea pe implanturi ajută la rezolvarea problemei pierderii mai multor dinți consecutivi, atunci când nu este posibilă inserarea câte unui implant în locul fiecăruia dintre ei. Puntea pe stâlpi din titan este mai rezistentă și mai durabilă comparativ cu analogii sprijiniți pe dinții proprii, care necesită șlefuire.
3. Proteza completă pe implanturi se montează după protocolul „All-on-4” sau „All-on-6”.

Clasificarea protezelor după materiale

Materialele din care se confecționează dinții artificiali trebuie să corespundă cerințelor de calitate, pentru a evita afectarea sănătății pacientului. Ele trebuie să fie netoxice, hipoalergenice și potrivite din punct de vedere estetic cu dinții naturali.

Există sisteme din:

1. Plastic (acrilat). Orice plastic este un material ușor, dar puțin durabil. Din acest material se fac proteze provizorii și mobile.
2. Nailon. Elasticitatea și flexibilitatea materialului permit utilizarea lui pe scară largă, dar durata lui de serviciu este de asemenea redusă.
3. Metal (aliaje cobalt-crom, nichel-crom, precum și aliaje medicale care conțin aur). Sunt destinate lucrărilor scheletate și bazei coroanelor. Pot provoca alergii la anumite grupuri de persoane.
4. Dioxid de zirconiu. Este compoziția cea mai rezistentă, potrivită pentru realizarea protezelor pentru dinții laterali și frontali;
5. Ceramică, vitroceramică. Materialul se folosește pentru dinții frontali datorită rezistenței și esteticii superioare.

Indicații și contraindicații pentru protezarea dinților pe implanturi

Indicații

1. Pierderea unuia sau mai multor dinți în diferite zone ale maxilarului.
2. Edentația totală.
3. Imposibilitatea sau lipsa dorinței pacientului de a folosi proteze mobile.

Contraindicațiile pot fi absolute și relative (când procedura este posibilă după corectarea stării).

Contraindicații absolute:

1. Bruxismul.
2. Tuberculoza în formă deschisă.
3. Diabetul zaharat necontrolat.
4. Afecțiunile SNC.
5. Bolile psihice.
6. Hemofilia.
7. Tumorile maligne.
8. Bolile autoimune.

Contraindicații relative:

1. Sarcina, alăptarea.
2. Perioada de recuperare după accident vascular cerebral și infarct.
3. Tulburările de ocluzie.
4. Bolile infecțioase în formă acută.
5. Bolile gingivale.

Costul implantării

Prețul implantării urmate de protezare este format din costul lucrărilor de inserare a implantului, a bontului și a formatorului gingival, tipul și marca implantului, lucrările de fixare a lucrării protetice, tipul acesteia și materialul de confecționare. Pe lângă acestea, costul este influențat de necesitatea unor proceduri suplimentare: sinus lifting și augmentarea osului maxilar în caz de atrofie, tipul anesteziei, precum și numărul total de dinți pierduți.

Costul exact al serviciilor este întotdeauna individual și este comunicat și fixat în contract doar după examinarea completă a pacientului, la întocmirea planului de tratament.